Istoricul Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus ( Site: www.ManastireaBrancoveanu.ro )
Aflată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munţilor Făgăraş, este renumită ca loc de reculegere, mângâiere şi întărire sufletească pentru credincioşii şi vizitatorii ce se roagă ori poposesc în acest locaş sfânt.
Poporul român, care s-a născut creştin, are prin această mânăstire, ca şi prin celelalte 250 mânăstiri ortodoxe din România, cea mai trainică punte de legătură a tuturor românilor, de-o parte şi de alta a Carpaţilor.
Istoria Mânăstirii Brâncoveanu începe din secolul al XVII-lea. În anul 1654 satul şi moşia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaţilor, care a construit o bisericuţă din lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, primul ctitor, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti între anii 1688-1714, a zidit în piatră o mânăstire.

La sfârşitul secolului al XVII-lea Transilvania abia scăpase de încercările principilor calvini de a o calviniza; atacurile au continuat însă asupra punctului principal de rezistenţă, credinţa ortodoxă a românilor, urmărind-se, de fapt, deznaţionalizarea lor. Pentru a întări şi a salva Ortodoxia română de noul pericol al catolicizării, apărut prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brâncoveanu a întemeiat la Sâmbăta de Sus o mânăstire ortodoxă, pentru a da mărturie în timp despre unitatea de neam şi credinţă a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor.
Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare au făcut mii de victime printre români. Schimbarea credinţei strămoşeşti a românilor ar fi condus uşor la pierderea identităţii lor naţionale. Românii ortodocşi au încercat să reziste, fiind ajutaţi în primul rând, de bisericile şi mânăstirile lor. Din această cauză a început calvarul distrugerii mânăstirilor şi bisericilor din Transilvania. Mai mult de 150 de mânăstiri au fost distruse de generalul vienez Bukow. Multă vreme administraţia austro-ungară nu s-a atins de Mânăstirea Brâncoveanu. După decapitarea domnitorului Constantin Brâncoveanu de către turci, în anul 1714, Curtea din Viena a ţinut seama mai întâi de moştenitoare, doamna Marica, soţia acestuia, şi apoi de faptul că mai rămăsese în viaţă un nepot al domnitorului. În 1785, profitând de împrejurare, Viena, la cererea administraţiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care a dărâmat mânăstirea brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusă în stare de ruină.
Mânăstirea Brâncoveanu, ultimul mare bastion al apărării Ortodoxiei în Ţara Făgăraşului, zidită între anii 1696-1698, a fost distrusă în anul 1785. După dărâmarea mânăstirii, palatul brâncovenesc din Sâmbăta de Sus, aflat la 10 Km depărtare de mânăstire, a fost locuit vremelnic de urmaşi ai familiei Brâncoveanu; aceştia au stăpânit domeniul până la reforma agrară din anul 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brâncovenesc împreună cu ruinele şi toată incinta mânăstirească de la Sâmbăta de Sus.
În decursul celor 140 de ani de părăsire în ruine de la data distrugerii, se cunosc mai multe încercări de restaurare a mânăstirii.
Cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus i-a revenit Mitropolitului Dr. Nicolae Bălan, care a început restaurarea bisericii în anul 1926. Sfinţirea a fost făcută în anul 1946, după război. Mitropolitul Nicolae Bălan a păstrat în interiorul bisericii pictura veche; arhitectura bisericii mânâstirii se încadrează întru totul în stilul brâncovenesc, stil apărut la sf. sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Ţara Românească. La exterior, decoraţia în piatră a încadrărilor de la uşi şi ferestre, dar mai ales a pilaştrilor sculptaţi şi a panourilor de piatră traforată din pridvorul bisericii dau o deosebită frumuseţe acestui monument. Brâul de cărămidă aşezat în zimţi, acoperişul de şindrilă şi proporţiile perfecte ne înfăţişează un monument vrednic de epoca domnitorului Brâncoveanu. Turla bisericii este octogonală la exterior şi cilindrică în interior. Interiorul bisericii, în formă de cruce, e împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor şi este împărţirea întâlnită la mai toate bisericile construite în epoca lui Brâncoveanu, ca şi după aceea. Pictura din pridvorul bisericii e în întregime nouă şi cuprinde scene din Vechiul Testament, precum şi Judecata de apoi, Raiul şi Iadul. Intrarea din pridvor în pronaos se face printr-o uşă de lemn de stejar, fixată într-un ancadrament de piatră sculptată, iar deasupra uşii se află pisania săpată într-o placă de piatră. Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictată Maica Domnului, se află tabloul votiv al ctitorilor Brâncoveni. În naos, pictura e aranjată în cinci registre: sfinţi mucenici, scene din Noul Testament, prooroci, Învierea Domnului şi Schimbarea la Faţă. Tâmpla bisericii, construită din zid masiv, care permite intrarea în altar prin trei uşi, este de asemenea pictată în întregime în frescă cu icoane corespunzătoare canonului bisericesc. Pictura în frescă a altarului e dispusă în patru registre: Maica Domnului pe tron, Împărtăşirea Apostolilor, Sfinţi Ierarhi (în două registre).
Mai jos de biserică, la cca. 50 m, Mitropolitul Nicolae Bălan a reconstruit şi vechea clopotniţă a mânăstirii în forma iniţială, unde până în anul 1997 (când au fost mutate în turla noii incinte) au fost adăpostite cele 5 clopote foarte bine armonizate, a căror greutate depăşeşte 2000 Kg.
În anii 1976-1977 s-a împrejmuit suprafaţa aflată în proprietatea mânăstirii, aşezându-se o nouă poartă sculptată în lemn de stejar şi s-a încheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc, executat în lemn de stejar sculptat în motive brâncoveneşti, iar în interior decorat cu picturi neobizantine.
Tot ca o lucrare de înnoire a Mânăstirii Brâncoveanu se înscrie şi renovarea şi extinderea altarului din pădure, unde se săvârşesc slujbele religioase în aer liber.

Al treilea ctitor al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, ales în anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului, Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului. Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală a rezidit din temelie incinta Mânăstirii Brâncoveanu, lucrare începută în anul 1985. Sub îndrumarea sa directă s-au făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictura de la vechea biserică brâncovenească. Împrejurul ei s-a ridicat din temelii incinta în stil brâncovenesc, în formă de patrulater, potrivit tradiţiei ortodoxe româneşti, compusă din două corpuri masive de clădiri cu două nivele - unul spre nord şi altul spre sud; trei foişoare sculptate în piatră împodobesc incinta în exterior şi interior. Corpul de clădiri aşezat pe latura de nord cuprinde între altele, la parter, o trapeză încăpătoare, bucătărie şi chilii, la etaj, casa brâncovenească, o mare bibliotecă, un arhondaric, iar la mansardă muzeul unde sunt expuse icoane vechi pe sticlă şi lemn şi obiecte de patrimoniu colecţionate de Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, toate aceste spaţii mărturisind intenţia de a face din Mânăstirea Brâncoveanu un centru de spiritualitate ortodoxă şi de cultură românească.