Academia Sâmbãta

Spirualitate, Cultură, Artă, Ştiinţă

  • Prezentare
  • Oferta
  • Rezervari
  • Informatii
  • Contact
  • Obiective Turistice
  • Fotografii

Prezentare ( pagina 3)

În perioada 24-27 iulie 2004 Academia a găzduit Tabăra Internaţională anuală: „Forum – Tinereţe şi Speranţă” organizată de „Asociaţia pentru o lume nouă” din Sibiu” în colaborare cu Mânăstirea Brâncoveanu.

Alte conferinţe cu participare internaţională sau naţională au fost organizate de societăţi medicale (societatea medicală „Scleroza multiplă”), Ministerul Apărării Naţionale (Conferinţa Internaţională a Cadeţilor Creştini), apoi congrese ale medicilor, sindicatelor şi ale altor numeroase societăţi şi agenţii. Avantajul oferit de Academie este acela că pe lângă programul de dezbateri şi studii, participanţii pot participa la slujbele religioase oficiate în cadrul mânăstirii, astfel încât cei de religie ortodoxă se pot ruga aici împreună cu monahii din mănăstire, iar cei de alte confesiuni au prilejul să cunoască frumuseţea cultului ortodox.

Clădirea are forma literei T, piciorul literei fiind aula, iar cele două părţi laterale formează două corpuri distincte legate între ele printr-o monumentală scară din marmură albă. În cele două aripi, pe trei şi respectiv patru nivele sunt amplasate camerele de cazare, cele de la etaj având balcon cu vedere spre „Fereastra Mare şi Fereastra Mică a Munţilor Făgăraş”. Sala de conferinţe este tip amfiteatru cu lojă şi cameră pentru traduceri simultane şi are o capacitate de 150 de locuri pe scaune prevăzute cu suport rabatabil pentru scris. Dotările sunt ultramoderne: aparatură electronică, computere, sistem de sonorizare şi video-proiecţie.

Serviciile de cazare se fac la standarde europene, în camere tip apartament sau camere simple cu două sau trei paturi, mobilate cu gust, dispunând fiecare de toaletă cu apă caldă. Încălzirea clădirii este asigurată printr-o centrală proprie ce funcţionează cu gaz metan, centrală formată din zece unităţi distincte, legate în „cascadă”, care asigură şi apa caldă menajeră.

Până în prezent, masa s-a servit în trapeza mânăstirii, cu o capacitate de 200 de locuri. Sala nouă de mese cu bucătărie proprie, care deserveste exclusiv noua clădire a Academiei, va functiona la întreaga capacitate din primăvara anului 2008

Tot în partea sudică a clădirii se va construi o parcare şi mai multe garaje.
În holul de marmură albă se pot găzdui expoziţii temporare ale artiştilor plastici sau participanţilor la conferinţe.Academia mai are trei săli mai mici, în care se pot organiza, când este nevoie, mese rotunde, dezbateri sau se pot organiza ateliere de lucru.

 

  • Scurta Prezentare
    • Pagina 1
    • Pagina 2
    • Pagina 3

Faţada se integrează din punct de vedere arhitectonic stilului brâncovenesc în care este construită mânăstirea, având ca particularitate un fronton în stil romanic, fronton al cărui triunghi superior este decorat cu un mozaic reprezentând tema biblică vechi testamentară: „Sfânta Treime de la Stejarul Mamvri”.

Spaţiul verde este amenajat cu gazon, gard viu, alei luminate, având central un mic bazin din care ţâşneşte o frumoasă fântână arteziană, atmosfera înconjurătoare fiind optimă pentru meditaţie, deconectare şi recreaţie. S-au făcut primi paşi în vederea unor viitoare colaborării şi schimburi de experienţă cu alte academii private din România, cum ar fi Academia Evanghelică Transilvania din Sibiu, Academia Catolică „Sf. Augustin” din Iaşi, Academia Istorico-Juridico-Teologică „Petru Tocănel” din Roman, Centrul Creştin Reformat „Casa Speranţei” din Braşov, Studium Academicum din Oşorhei – Bihor şi Asociaţia Ecumenică a Academiilor şi Centrelor Laice din Europa. Academia Sâmbăta va găzdui în 2006 viitoarea întrunire a acestor centre, când se va încerca o posibilă asociere sub forma unei eventuale „Federaţii Academice”.

Academia Sâmbăta, prin scopul, obiectivele şi activităţile care se desfăşoară aici face din Mânăstirea Brâncoveanu unul dintre cele mai importante centre ecumenice de la noi din ţară şi sud-estul Europei, un adevărat centru de spiritualitate, cultură, artă şi ştiinţă.

Opera începută de voievodul martir Constantin Brâncoveanu, este desăvârşită acum de măreaţa ctitorie a Î.P.S Sale Dr. Antonie Plămădeală, cel care a gândit şi refăcut din temelii, mânăstirea de la Sâmbăta de Sus, această „Poartă a Raiului”, şi „Grădină a Maicii Domnului”.

 
  • Prezentare
  • Oferta
  • Rezervari
  • Informatii
  • Contact
  • Obiective Turistice
  • Fotografii

(c) 2007-2010 Academia Sambata
WebMaster